Evoluţie SMG

   

STATUL MAJOR GENERAL


         Considerat a fi dintotdeauna organismul superior de concepţie şi comandă al Armatei Române, Statul Major General a avut şi are, prin atribuţii legal consemnate, un rol esenţial în pregătirea armatei şi a naţiunii române pentru apărare.
        De la înfiinţare, Statul Major General/Marele Stat Major (S.M.G./M.St.M.) - organism cu activitate permanentă, subordonat Ministerului Apărării Naţionale (Ministerul de Război/Ministerul Forţelor Armate) - şi-a desfăşurat activitatea în baza legilor de organizare a acestui minister, precum şi a legilor şi regulamentelor serviciului de stat major, dovedind realism şi sobrietate în deciziile adoptate şi receptivitate la experienţele, tendinţele şi curentele moderne ale epocii istorice.       


Denumiri succesive
       Primele structuri militare cu atribuţii de stat major au apărut în 1831, sub denumirea de Ştabul Oştirii, al cărui şef era ajutorul domnitorului în conducerea treburilor ostăşeşti. Atribuţiile acestui organism erau „construirea şi formarea oastei, aplicarea regulamentului, administraţie, recrutare şi echipare.”
        După înfăptuirea actului Unirii în anul 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a luat măsuri pentru crearea unui organ superior de conducere a instrucţiei ostăşeşti. Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din 12 noiembrie 1859, a fost înfiinţat un Corp de stat major general al Armatei Principatelor Unite, dependent în atribuţiunile sale de ministerele de Război, existente în fiecare principat.
           La 6 aprilie 1877, odată cu mobilizarea armatei române, prin Înaltul Decret nr. 491, a fost înfiinţat Marele Cartier General, cu atribuţii în conducerea operaţiunilor militare. Ca urmare a experienţei acumulate în timpul Războiului de Independenţă, prin legea din 10 iulie 1878 s-a creat un Consiliu Superior al Armatei, în compunerea căruia se afla şi un Şef al Statului Major al Armatei.
           Structura şi atribuţiile Marelui Stat Major au fost stabilite prin Înaltul Decret nr. 2945 din 29 noiembrie 1882, când acest organism a fost reînfiinţat. Aflat în subordinea Ministerului de Război, acesta urma a se ocupa cu „studiul chestiunilor de organizare militară, studiul şi pregătirea lucrărilor relative la război, studiul forţelor militare a diferitelor state”.
         Pe perioada neutralităţii (1914-1916), Marele Stat Major Român a întreprins o amplă şi variată activitate de pregătire a intrării ţării şi armatei în luptă. După intrarea României în război, Marele Stat Major s-a împărţit în Marele Cartier General – organ superior de concepţie şi conducere a operaţiilor, depinzând direct şi imediat de comandamentul de căpetenie (Regele Ferdinand I) – şi respectiv Marele Stat Major – partea sedentară, subordonat Ministerului de Război, cu atribuţii în zona interioară, în problemele privind recrutarea şi mobilizarea efectivelor, precum şi mobilizarea economică.
         În perioada interbelică S.M.G./M.St.M. a funcţionat sub denumirea de Marele Stat Major fiind, în cea mai mare parte a timpului, structurat pe 3-4 diviziuni, cu 8-11 secţii şi alte structuri militare reprezentative, precum Secretariatul Consiliului Superior al Apărării Ţării, Şcoala Superioară de Război, Serviciul Istoric, Institutul Geografic Militar, Revista “România Militară”, Muzeul Militar ş.a.
În ziua de 21 iunie 1941 a luat fiinţă Marele Cartier General. Eşalonul I al acestuia s-a deplasat în zona de operaţii, iar Eşalonul II şi-a desfăşurat activitatea la Bucureşti. La 2 august 1941, Marele Cartier General-Eşalonul II a luat denumirea de.Marele Stat Major – Partea Sedentară.
           La 30 ianurie 1943, Marele Cartier General este contopit cu Marele Stat Major-Partea Sedentară sub denumirea de Marele Stat Major. La 24 august 1944, ca urmare a noilor circumstanţe cauzate de ruperea alianţei României cu Germania,  Eşalonul înaintat al Marelui Stat Major a fost desfiinţat, ca şi detaşamentele de legătură pe lângă comandamentele germane.
         După încetarea operaţiunilor militare au fost adoptate o serie de acte normative care au reglementat organizarea şi funcţionarea Ministerului de Război (Legea nr. 452 din 15.06.1946 şi Legea nr. 205 din 24 iunie 1947), în care era detaliată activitatea şi atribuţiile Marelui Stat Major. Acest organism al armatei române a continuat să funcţioneze, e drept obstrucţionat într-o măsură importantă în perioada anilor 1950, atribuţiile Marelui Stat Major amplificându-se în domeniul apărării naţionale, mai ales după anul 1968.

          După anul 1990, Marele Stat Major (din 1994 redenumit Statul Major General) a urmărit cu consecvenţă obiectivul transformării Armatei României într-o structură militară modernă, bine echipată şi instruită, capabilă să-şi îndeplinească atribuţiile, atât în vederea asigurării securităţii teritoriului naţional, cât şi în cadrul NATO sau a unor misiuni militare internaţionale.

< mai mult >

 


 

 

 


DISTINCŢII MILITARE
UNIFORME MILITARE
SERVICIUL ISTORIC
MUZEUL MILITAR
OMUL ANULUI

© 2017 Ministerul Apărării Naţionale - Website realizat şi administrat de Direcţia informare şi relaţii publice

Actualizare: 28.06.2017